riñsadur

m. –ioù

(1) Rinçure.

●(c.1718) CHal.ms iii. rinsure, tr. «rinsadur.» ●(1732) GReg 823b. Rinçure, tr. «Rinsadur.» ●(1744) L'Arm 339b. Rinçure, tr. «Rinçadur.. reu. m.»

●(1907) VBFV.bf 66a. rinsadur, m. pl. eu, tr. «rinçure.»

(2) Curage.

●(1847) MDM 291. rinsadur ar c'hanoliou, pe ar steriou.